Ador artistii, chiar dependenti de alcool ( Alta denumirre ar putea fi : " De ce nu as fi putut fi deveni inginer")

                 In viziunea-mi proprie  (parca suna mai altfel, nu atat de posesiv;  cu toate ca, recunosc faptul ca numeni nu ii este dator cu nimic nimanui si nu este in posesiunea numanui- din aceasta cauza imi suna aproape de-a dreptul ireal, "crazy" de-a dreptul  orice posesiv, ca de exemplu: sotul "meu", copilul "meu", parerea "mea") : pe care o sustin chiar si acum, dupa multi, multi ani... Atat timp cat respectivul are ceva important de spus lumii (de retinut, Important, nu diverse vorbe), exprimat in diverse forme, eu il respect si in aceeasi masura (indiferent de mediu), lucrarea sa exprimata in diverse medii. Un exemplu  aparent banal, datand de pe vremea cand eram studenta (frageda varsta de 18 ani, "am luat din prima la facultate" si acum , recunosc, dupa 30 de ani, nu stiu la ce mi-a folosit/ajutat ?! sau poate, nu am inteles oare nici acum, in ale ingineriei (deh, in viata mai faci si compromisuri, chiar si pe vremea optezecista, cand inveti si vrei lucruri mari?!), aveam o cunostinta care, intr-un fel sau altul putea fi considerat dependent de alcool, insa, ma uimea de fiece data faptul ca atunci cand ajungea la un anumit nivel de ebrietate (?!), avea "puterea"  (datorita cantitatii de alcool, probabil) de a recita din poeziile lui Baudelaire, in limba originala, respectiv franceza, cu un accent nazal, dobandit datorita mamei sale, o iubitoare de arta si de limbi straine. Recunosc, in momentul in care incepea sa bea alcool, asteptam cu sufletul la gura acel moment de nesat al ascultarii poeziilor lui Baudelaire. De ce? Pentru ca avea traire si mai ales o traire ingenua, incarcata de fiintarea de "a fi" autentic,  nespusa comparativ cu situatia in care era "treaz" (treaz era aproape anost, credeti-ma), pentru ca avea puterea de a exprima ceea ce iubea cu adevarat. Si... pentru ca era ... atipic de frumos cand exprima astfel de autentice trairi. Si, probabil pentru ca atunci, insa acum sigur (deoarece imi recunosc), pentru faptul ca eu iubeam poezia, tot ceea ce era legat de arta, chiar daca, abia acum recunosc, la vremea aceea, a tineretii mele "imbratisasem" ingineria, considerata de mine o cale sigura in ale devenirii, urmand principiul: poti avea un job si in acelasi timp iti poti urma destinul, respectiv "chemarea" cum imi ziceam eu. Era un fel de prostitutie intelectuala, insa nu chiar atat de profunda... mai existau sanse, vorba lui Bula din acel cretin banc. So, sau in cuvinte autohtone, sa revenim, eram fascinata de dragostea lui fata de arta ( precizare importanta: fusese student la facultatea de matematica, pe vremea predecembrista). Mai clar eram fascinata mai degraba de cuvinte, de culori, de forme/texturi, de bucuria spectacolului decat de precizia "calculelor stiintifice".  In timp, la o anumita vreme, am invatat calculele stiintifce, am pierdut oarece bucurie in ale proprie-mi exprimari,  in ideea de a a deveni un bun inginer (Wow, am terminat cu 9 in 1992) si am inteles, mult mai tarziu, faptul ca, ceea ce daruieste cineva, Mult mai Inalt, nu are legatura cu acea nota, ci doar cu a recunoaste acel "gift" si de a-l dezvolta.

This will be continued
Deci, am revenit:.
          Multumesc om drag, de la tine am primit la o anume aniversare a vietii mele, primul meu album de arta pe care il pretuiesc si acum, dupa....28 ani. La vremea cand mi l-ai daruit (mai corect spus, mi l-ati daruit pentru a realiza oarece economii banesti) am multumit asa, din complezenta- pentru  ca era era mult mai importanta prezenta voastra........ si acum, in prezent iti multumesc (ptr ca tu esti principalul autor) mult mai profund chiar daca nu iti pot transmite acest fapt  face to face. Iti multumesc pentru faptul ca, atunci, cand albumele de arta erau atat de dificil de procurat, tu, om drag mi-ai adus bucuria de a ma fi bucurat de culoare pe care habar n-aveam atunci cat imi va fi putt insenina sufletul  chiar si acum peste ani.

Read more...