vineri, 9 iunie 2017

Transparenta

       
     Motto: " Fa-mi o favoare: du-te si indeplineste-ti dorintele! " Radu Beligan

     Nu  voi denumi subtitlul "Expozitie in sticla" ci, mai degraba "Expuneri ale sufletului in sticla".
Dintotdeauna am iubit enorm sa recunosc, sa crez transparente in cuvinte, transparente ale propriu-mi suflet sau ale acelor persoane, fiinte, peisaje intalnite de X (uneori chiar de catre mine), cu conditia sine qua non ca acelea sa-mi fi marcat existenta, la momentul intial al intalnirii sau, uneori, chiar mult mai tarziu, al momentului cand am constientizat acel impact.
          Am tot amanat sa realizez o expozitie personala in ale sticlei; in ultima vreme chiar mi-a revenit, dupa atatea decenii (petrecute pe diverse domenii), dragul de a-mi exprima in scris gandurile.  Nu, nu este vorba de vreo infumurare, ci.... dintr-un anumit pd.v. de curajul de a ma exprima catre mine si poate catre ceilalti. Am parcurs lungi perioade in care am crezut, mai clar chiar am avut incredere ca sunt o alta fiinta, precupata de cu totul alte directii de dezvoltare, urmand cu totul alte reguli. Acum, simt faptul ca imi doresc sa-mi institui propriile-mi reguli, fara a urma vreun program fix (cu toate ca, am resimtit rareori vreo incorsetare in acest sens-am avut un director general minunat, care m-a lasat  "sa-mi fac de cap" asa cum am dorit eu- detalii in alt articol  LINK).
         Vreau, imi doresc din toata inima libertatea de a crea si, daca se poate, sanatate.
Read more...

duminică, 4 iunie 2017

Despre a ramane in viata sau ... aproape de viata utilizand anumite substante eliberate chiar pe reteta, de catre medicul curant

    Am intalnit oameni care, datorita educatiei/mediului / a ceva muuuuuult mai inalt pot intelege o alta persoana  (a se citi  fiinta)   si chiar contribui mult mai profund  asupra respectivei persone  decat un medic si/sau psiholog, uneori chiar prelat ( nu doresc a realiza /induce vreo blasfemie).
     Odata, candva m-am intalnit cu o anume situatie (remarcati faptul ca nu-i spun afectiune, boala sau etc.), care, nu stiu de ce, ma face inca sa lacrimez la amintirea sa (probabil ptr faptul ca, sigur este, reprezinta o parte din mine) am fost "dependenta" de o anume "substanta" .. nici nu stiu cum sa spun, datatoare de viata. In creierii mei (consider inca, faptul ca sunt o persoana logica, fara a fi limitata intelectual sau emotional, cred eu) aveam sentimentul ca inoculez viata ceea ce imi parea de-a dreptul o blasfemie (una e sa-ti administrezi anume medicamente si... atat de diferit sa utilizezi o anume substanta obligatorie, la ore fixe, pacalind pur si simplu propriu-ti organism-aici, aici era marea si profunda mea problema - a minti si mai ales a te minti pe tine insati).
         Si... a arata celor din jur ca...totul este ok ( ce rost are sa-i mpovarezi cu "problemele" tale).

  Informatie care necesita a fi revizuita, in limita timpului si simtirii proprii.
       Ramane valabil faptul ca numar pe degetele de la o mana acele persoane care mi-au daruit ceva, mai presus de intelegere, in acea perioada a vietii mele.
   Update, reamintire (abia acum?) : "Rana este locul in care Lumina patrunde in tine" Rumi (Jalal as Din Muhammad Rumi)
Read more...

Despre pasiunea de a DARUI. Sau, in acest caz despre... fizica si chiar mult mai mult

          Am fost un elev/student si mai tarziu, un angajat de-a dreptul incomod: adresam intrebari " nelalocul lor", un fel de Bula, exprimat astfel pentru ca am inca simtul umorului. Am avut sansa, insa, de cele mai multe ori, de  oameni, supervizori care mi-au acceptat "nebunia creativa" sau poate ca au vazut altceva (omg) sau pur si simplu faptul ca imbunatateam starea financiara pentru ca, e nevoie sa recunoastem, orice angajat, firesc, aduce o anume contributie si.. ce sa vezi.. chiar financiara  fiecarei firme/societati pentru care presteaza. Sa trecem peste.
     Vreau sa rememorez  prima mea intalnire cu ... fizica. Simplu: nu am inteles  aproape nimic, chiar m-am enervat: de ce, la naiba?! sa-mi pierd timpul afland cand o bila, etc, va ajunge la baza planului inclinat; pur si simplu imi rapea din timpul dedicat lecturarii poeziilor si/sau prozei, deja renuntasem la acea vreme la pictura. Nu, nu a fost in nici un fel  vina vreunui profesor (chiar beneficiam de un profesor de real renume in vremea anilor  "80), a fost doar obraznicia mea sau pur si simplu marele meu dezinteres de la acea vreme.
   Si... shit, urma vremea cand era necesar sa dau examenul de "treapta". Cum eram eu in relatia cu aceasta materie denumita "fizica"? Direct spus: pamant de flori dublat de un dezinteres a-u-ten-tic; trecusem de partea de revolta, credeti-ma, chiar imi dadusem silinta, daca ma pot exprima astfel, sa inteleg; nu, opacitate totala de-aia de adanc in noaptea nestiintei. Putina panica si oarece repliere din partea alor mei (se dovedise faptul ca eu nu eram chiar lipsita de o anume dotare intelectuala).
      Norocul lor si mai precis, al meu, a fost faptul ca un anumit inginer (da, nu era profesor la vremea aceea, acum, da, acum este profesor universitar) m-a facut intr-un mod atat de simplu si firesc sa ma indragostesc pur si simplu de fizica. Imi amintesc si acum, cu mare drag si recunostinta cum m-a intampinat atunci cand am ajuns, oarecum obligata de ai mei, sa "il vizitez". Prima mea asteptare a fost de genul: ei, hai sa vedem, cu toate ca eu, personal ma consideram atunci o reduta invinsa. M-a cucerit pur si simplu inca de la prima intalnire, deoarece pentru acel om, fizica reprezenta de-a dreptul o poezie, era o manifestare a frumusetii naturii  si o incarcatura atat de logica a evenimentelor. Chiar m-a facut sa ma intreb, la acel moment, cum, la naiba?!, refuzasem ceva atat de frumos si de logic? Avea asa, un mod de a darui nu numai stiinta ci si bucuria de a experimenta, de a dovedi fara pic de ingamfare si, mai ales de a transmite acel "nu stiu ce" profund, cu o anume greutate in ale devenirii, fara a da buzna in viata interlocutorului, chiar daca acela era un copil, astfel cum eram eu atunci si, aproape ca sunt sigura ca, la vremea aceea nu absolvise cine stie ce cursuri in ale pedagogiei (asa, mai imi dau eu inca un motiv de a recunoaste valoarea unui om dincolo de diverse diplome; da, degeaba le ai daca nu ai altceva, mult, mult mai inalt. Avea bucuria de a respecta practic omul din fata sa si de a-i da atat de simplu din invatatura sa. Da, domnule profesor, dumneavoastra va datorez faptul ca am devenit un inginer si mai ales faptul ca am avut ocazia, intamplarea de a fi invatat, macar o anume profunzime din ceea ce inseamna in a te darui pasiunii personale.
       Va multumesc cu profunda gratitudine acum, dupa cca 30 de ani de cand dvs. ati daruit nu numai formule ci mult suflet si puterea de a da mai departe aceasta autentica bucurie.

      Completare/ Actualizare: Poate, aproape sigur (da, am simtul valorii si masurii,  un simt al auto valorii uneori de-a dreptul distrugator sau in termeni populari "imi cam pun bete in roate" dorind de la mine mai mult, considerandu-ma, cel putin, in trecut, insuficienta mie insami- asta doar datorita dorintei mele continui de a evolua) nu am devenit un "mare inginer" dar aceasta persoana draga sufletului meu m-a facut sa devin mai aproape de a fi om  si de a dovedi (da, mai am multe de imbunatatit in relatia mea cu mine insami si cu orice alta  fiinta) meseria de OM, dincolo de diplome.
         Multumesc domnule Profesor pentru timpul de a fi raspuns la ceea ce eu, intr-un rastimp de sinceritate cu mine insami, deci cu Universul, am recunoscut contributia dvs. asupra a ceea ce sunt. Va multumesc pentru sinceritate (dintotdeauna ati debordat de acest sentiment, pe care eu il denumesc mai degraba angajament).
           Va multumesc, recunosc, cu lacrimi in ochi., fara a fi siropoasa, ci doar om. Normal, consider



         Dragi copii, Daria si David (ma adresez in aceasta ordine cronologica a venirii voastre pe lume- asta a fost; nu  este legat de o anume preferinta/clasificare personala), pastrati in sufletul vostru si recunoasteti orice v-a adus valoare si v-a innobilat (rasarit sau apus de soare, planta, insecta, orice "banala" existenta a unui sentiment, a unui zambet chiar a unui trecator necunoscut, a unei fiinte sau persoane si mai ales a unui om, om avand conotatia aceea de fiinta plina de "a fi" si de "a transmite" bucuria de a fi" in mod plenar si creativ, lipsit de orice mod de exprimare a ingamfarii)  in, atat de simplu,  a voastra  fiintare "a fi" si de "a deveni" voi, cu adevarat. Si.... important ( o spun acum dupa oarece decenii de fiintare a mea, nu doar viata, - faceti distinctia clara, da ?, sa revenim, deci voi faceti, trati, creati ceea ce va place fara limitari sociale sau de orice alt tip, de nici un fel. Va asigur ca, oricand, va voi fi alaturi si va voi sustine in ceea ce voi, dragi mei oameni sunteti si/sau doriti a fi.      
                  Consemneaza o mama "crazy", cum deseori glumim si, va asigur, chiar daca este aparent atipica (da, nu v-ati nascut intr-o familie conformista- da, si tatal vostru va sustine, fiind si el atipic, in sensul bun si creativ), o mama "crazy'" in sensul cel mai responsabil si iubitor mod.
                  With love, astfel se semneaza de obicei, nu-i asa?!, your parents; hai ca l-am introdus si pe tatal vostru in povestea aceasta.
                 P.S. Il anuntati voi despre acest aspect, va rog  Sper sa fie de acord. Va multumesc, dragi oameni. 
Read more...

Cred/Am incredere in lucruri frumoase si fapte bune, in oameni cu suflet frumos si de-a dreptul intr-adins in tot ceea ce arata si/sau "respira" adevar

   
     Am invatat, in actualele vremuri, ceea ce anterior, in ale proprie-mi tinereturi valuri (a se consemna: ma refer la aniii 80-90) imi pareau atat de firesti. Acum, in vremurile actuale, in Romania, mai ales in Romania, am invatat si ...va va mira (si pe mine ma mira ... chiar e crazy pentru a ma exprima  "intelectual"):
-  sa pretuiesc oamenii care inca mai au bun simt autentic, nu din cel de fatada, care da bine
- sa iubesc enorm oamenii care spun/glasuiesc/exprima adevarul chiar daca eu sunt de-a dreptul inabila de a exprima acest fapt si, mai ales de a le multumi pentru acest fapt
- sa respect si sa admir in mod special inteligenta (de orice tip: matematic, social, artistic, etc)  interlocutorului meu, chiar intalnit online, chiar daca respectivul nu ma cunoaste, chiar neavand importanta majora pentru mine acest fapt
- sa iubesc oamenii care... simt, dincolo de orice platforme sociale si... care, uneori, aleg sa se exprime in acest sens, necontand mediul
- sa regasesc, cu bucurie, oameni care m-au insotit intr-o anume perioada a vietii mele in .. care m-au invatat atunci sau muuuuuuuuuuult mai tarziu (da, recunosc am momente de prostie de-a dreptul profunda si chiar autentica si.. in acelasi timp, faptul ca pot reveni si chiar revizui anumite aspecte, deci mai am sanse :;) ) sa inteleg aceasta "asociere" a  celei care sunt  acum, in prezent, cu ceea ce eram atunci cand, probabil, nici macar nu am inteles de ce eram alaturi de acesti oameni.
           Un astfel de om, reintalnit telefonic, acum, dupa cca aproape 30 ani (sa inteleg ca eu sunt la a 2-a sau a 3-a tinerete ?! :) , avand o modestie de-a dreptul atipica, habar n-am de ce  (o poseda inca de pe vremea cand l-am cunoscut, in pofida faptului ca fusese student la "Matematica" si, va rog sa aveti incredere in mine, chiar nu, nu era la indemana oricui de a deveni student la matematica in anii " 80). Inca de atunci ma uimea acea abilitate de a aborda logica si in special sahul.  Pentru el reprezenta un joc, o activitate ludica, o combinatie de a cunoaste "anticipat'" ( nu era chiar asa: cunostea psihologic si nu numai abordarea cvasiuniversala a rezolvarii problemei de catre adversarul sau, referindu-ma aici la orice partida de sah. Era cunoscut in caminele studentesti ca fiind omul care, chiar neprivind tabla de sah (da, statea cu spatele la ea) invingea adversarul. Acest om, care initial a ales drept specializare matematica, apoi o alta, nu a  finalizat cu diploma de licenta nici una dintre ele insa, pentru mine, este mult mai presus decat multe, foarte multe persoane care poseda diploma de licenta, acea diploma care ajuta sau te face sa devii "intelectual" cu acte in regula.
    Da, aceasta persoana despre care va povestesc nu are aceasta diploma cu care " sa te dai mare'" si a ramas aceeasi persoana inteligenta (dimpotriva, a evoluat) si aproape obositor  de bun simt.
    Cum se numeste? G. B., mai precis Gheorghe B. Apropiatii, cunoscutii ii spuneau Gigi, eu ii spuneam Gigica (astfel, pentru ca eram mai crazy si ptr faptul ca, eu credeam ca imi exprim astfel aprecierea fata de el pentru ca nu aveam puterea sa-i spun direct; da, nici acum nu am invatat sa imi exprim evident si in mod clar sentimentele nici fata de copiii mei pe care ii iubesc si apreciez enorm. Da, eu imi exprim si bucuria si recunostinta fata de persoane nominalizate cu anumite indicative, habar n-am de ce, probabil din temerea aproape de eviscerala frica de a nu deranja in nici un fel pe absolut nimeni, de anu da buzana asa in viata oricarui om, astfel cum mi-au inoculat parintii mei (da, si la acea vreme nu exista politica de confidentialitate si alte legi ref. la prelucrareea datelor personale, exist dar bunul simt Autentic). Si, fara a fi considerata credula sau in vreun alt fel (chiar nu ma intereseaza parerile tertilor), mai cred/am incredere in bunul simt. si pasiunea de a darui. despre apsiunea de a darui sau oare despre fizica  LINK ( urmeaza)
    Concluzie: Iubesc si respect inteligenta, creativitatea cat si bunul simt.
Read more...

joi, 1 iunie 2017

Despre Danuta, fata care mi-a daruit primul meu cadou de Mos Craciun intr-un anume an si care m-a invatat intr-un mod anume sa (ma) pretuiesc

            In decursul vietii mele, experienta mea petrecuta in spital se numara la 1,2 ,3, 4, da, 4 internari in spital, insa reamintesc, aduse la limita, in sensul uneori, a obligativitatii internarii sub propria-mi semnatura. Intr-o astfel de  situatie am cunoscut-o pe Danuta, la vremea aceea doar o persoana care era fiica unei doamne in varsta, de o intelepciune aparte, care suferea de aceeasi afectiune cu care "ma intalnisem" la acea vreme. A trecut, acum vorbind, o perioda de aproximativ 6 luni de cand ne cunoastem. Am avut o lunga convorbire (circa 60 minute) atunci cand mi-am facut externarea din spital , apoi, cred vreo 6 convorbiri telefonice a cca 30 minute, maxim 60 minute Aceste convorbiri nu cred, aproape sunt convinsa ca nu ar fi avut loc daca, aceasta persoana, relativ straina de mine nu ar fi avut bunul simt (in cel mai autentic mod) de a-si fi facut timp si de a fi vazut dincolo de infatisarea mea aproape muta, insa plina, de-a dreptul revoltata impotriva sistemului.  Nicicand nu i-am povestit motivatia pentru care eu m-am revoltat, razvratit, suferit impotriva unui astfel de sistem. Nici acum nu stie; important este faptul  ca  atunci a simtit faptul ca eu eram, fiintam si atat. Iubesc si respect oamenii care inteleg fara a le fi date explicatii exprimate in cuvinte.
         La scurta, prea scurta vreme (aici vorbesc de 2-4 zile) dupa ce ne-am intalnit, fara obligatii de nici un fel (inclusiv precum cele false, din categoria de genul complezenta) mi-a daruit un cadou. Era chiar inainte de sarbatorile de Craciun si ...chiar reprezenta primul meu cadou de Craciun. Bineinteles ca l-am apreciat si, mai mult dacat atat am apreciat ceea ce acest cadou a adus in viata mea odata cu Danuta, aceasta persoana in continua miscare.
            Ce apreciez la Danuta si cu ce anume ma imbogateste, scriu abia acum:
- m-a uimit bogatia de sentimente cu care insoteste orice cadou pe care-l daruieste. Danuta daruieste cadouri mult mai profunde decat obiectele propriu-zise pe care le daruieste. De pilda, habar n-am cum a intuit "salbaticia mea" pentru ca eu, vorba filmului, cand vreau sa fluier, fluier.
- suna in acele momente importante din viata mea, habar n-am cum le simte. Si nu insista, ba, mai mult, imi da libertatea de a alege. Multumesc Danuta
- la fiece convorbire imi povesteste, aproape cu lux de amanunte importante pentru mine (asa-mi pare mie) si tot timpul cu o energie fulminanta, pozitiva, contaminanta de-a dreptul despre cele mai recente realizari ale sale si bineinteles ale iubitului ei, punand in umbra obstacolele intampinate si credeti-ma exista (astfel simt eu)
- debordeaza la orice convorbire de o bucurie autentica de a crea
- iubeste in mod nenatural natura (inclusiv oamenii si fapturile autentice) si lucrurile/faptele//fatetele "crazy" in sensul bun (astfel le numesc eu pentru ca nu sunt la indemana oricui)- putini oameni o pot face precum Danuta. Eu reprezint o fateta "crazy" , credeti-ma, e nevoie de curaj pentru a putea fi abordata la nivel friendly, cu toate ca am lucrat in sales multa vreme, sau probabil datorita acestui fapt
- ii este dor si, recunoaste acest fapt, de mama ei (si mie imi este dor) care, la momentul actual ne insoteste dintr-un Univers paralel, probabil alaturat sau identic Universului in  care tatal meu fiinteaza
- candva mi-a daruit cel mai de pret cadou, in ciuda faptului ca, atunci, recunosc, m-a speriat prin bunatatea ei si prin acea apreciere pe care, nici eu insami, nu mi-o mai daruisem de mult. Pastrez si acum acele motive de apreciere; beau cafeaua facuta de un sot pe care-l iubesc enorm in acea cana inscriptionata intr-un mod atat de special si, totusi firesc, pe care eu il "uitasem".
- cel mai important: m-a facut sa ma simt intr-un mod anume, special cu toate ca....atunci cand ne-am intalnit eram persoane "straine"
- ii place, iubeste albastrul.
Gata cu postarea. Restul devine intre mine si acest prieten de suflet numit simplu "Danuta".

           Intre albastru si infinit. Intre cer si pamant si totusi mult mai aproape de cer. De inalt si de liber.
           Multumesc, draga Danuta.
Read more...

Am reinvatat sa iubesc norii sau un altfel de "La multi ani" de Ziua Copilului sau pur si simplu un mod de a spune "Multumesc" din intregul sufletului

     
            Acest blog a fost creat initial doar in scopul promovarii/prezentarii  reflectiilor asupra sticlei utilizate in design si arhitectura, referitoare la pasiunea unei/unor persoane cu privire la arta sticlei.  Si, deoarece fiecare blog reprezinta, in acelasi timp, o reflectie a celui /celei care creaza respectivul blog, imi permit sa scriu, nu neaparat doar despre sticla. Scriu despre cum se creaza obiecte/creatii din sticla si despre cum sunt influentate aceste creatii de catre diverse medii si mai ales despre Oamenii care creaza si/sau influenteaza viata acelor care creaza creatii din sticla
           Astazi scriu despre un anumit OM.
         Nu stiu daca, intamplator sau nu?!, am ajuns intr-o situatie in care sa apelez (si aici, credeti-ma, am fost cu adevarat disperata din p.d. v. al sanatatii mele- mai corect, la vremea aceea, a lipsei mele de sanatate, nejucandu-ma cu cuvintele- chiar daca nu am aratat nicicand, facand eforturi uneori de-a dreptul disperate,   de a fi "om normal")  la... nici nu stiu cum sa numesc.... un melanj armonios de real profesionalism multiplicat cu autentica si profunda intelegere, cu respect dovedit fata de orice om ( a se remarca, nu folosesc cuvantul "pacient"), cu dragoste fata de natura (inclusiv natura umana), cu o modestie aproape ireala fata de tot ceea ce acest om poate si chiar daruieste, cu acel  aparent "je ne sais quoi" depus in slujba aproapelui si.. cu o dovada integrala, din punctul meu de vedere a ceea ce cunoastem a fi Juramantul lui Hippocrate, remarcand, in mod special, cel putin din punctul meu de vedere
" Imi voi pastra puritatea vietii mele si a artei mele". - mie personal imi pare, il simt a fi in directa legatura cu "meseria" de OM  si.. bineinteles cu acea amprenta personala pe care eu doar o respect cu pretuuire si gratitudine si pentru care ii multumesc.
   Prezentul alineat poate fi lesne eliminat din prezenta poveste, a se citi "crampeu de viata".  N-aveti timp, nu cititi;  e mult mai important urmatorul alineat. Recunosc faptul ca o indelungata perioada am fost suparata, chiar profund dezamagita (am crezut initial ca este o gluma sau o greseala/inadvertenta, nu-l introduc pe Kafka in poveste,  ca sa nu spun despre o lipsa de profesionalism sau pur si simplu abuz in serviciu) de ceea ce o anumita entitate,  ma exprim " intelectual" (pentru ca, intr-un mod anume o anume persoana a semnat pentru aceasta inadvertenta, pentru nu-i spune in alt mod), a considerat ca ar fi fost o iincalcare  a unei anumite legislatii. In anumite situatii aceasta "entitate" (nu-i dau inca numele, si va asigur ca il voi da in scurta vreme, numai cu dovezi concrete) a pierdut in justitie si, inca sunt convinsa de faptul ca cineva, mult mai profund atasat de justitie, nepamantean fiind, va dovedi acest fapt utilizand doar, simplul adevar, punct. In fine, sa revin la ceea ce este mult mai mult important in ceea ce doresc a transmite prin  ceea ce scriu la acest moment dat, fapt pentru care revin in urmatorul alineat, chiar daca... recunosc faptul ca acum, reamintintundu-mi, inca plang. Sunt inca un om care a suferit si sufera in mod acut, de-a dreptul visceral pentru nedreptate chiar daca sunt sau nu personaj principal al injustitiei. De ce? Habar n-am. Astfel sunt creata. Sau poate ca am, asa, o atitudine de martir pentru a nu-i spune  "aura", ezprimare de-a dreptul groteasca, insa nelipsita de legatura referitoare la persoane care s-au confruntat si/sau au suferit cu aceasta situatie de a fi nedreptatite datoria abuzului si/sau  lipsei de profesionalism si/sau abuzului in serviciu al diversilor functionari publici. Nota 1: Nu sunt o pesoana limitata intelectual si/sau creativ (exista si dovezi care sustin acest fapt, chiar la nivel extra romanesc si in acelasi timp nu este in nici un fel obligatoriu a fi luate in considerare aceste dovezi. Nota 2: In Romania, aproape  in orice domeniu de activitate, din punctul meu de vedere, se aplica reguli "speciale", nu neaparat cele "mai favorizante", acestea spuse astfel incat sa ma exprim " dragut  :) ", uneori chiar impotriva legislatiei UE sau chiar a dovezii aplicarii a altor state membre ale  UE care au "stiut" si "dorit" sa aplice o anume legislatie. Si... ce sa vezi, noi. romanii, suntem "unici" si nu in totalitate in sensul "bun" (dovedeste daca poti?!), motiv pentru care, eu personal imi doresc ca eu si urmasii mei sa traiasca/parasesca oricand acest stat numit Romania. Da, nu respect Romania care incalca orice drept, pe motiv ca Wow (e la moda termenul si suna asa .. spectaculos, nu-i asa? ) ce dragut?!, ptr ca e...  Romania.
            Deci, revin (imi cer iertare, sunt o persoana care imi exprim optiunile, asta e?!). In situatia despre care va relatam anterior, persoana despre care va povesteam este, dupa cum ati intuit un medic si, dupa cum ati remarcat, nu un oricare medic. Imi  amintesc si inca recunosc faptul ca, inca si acum, zambind cu bucurie, inteleg faptul ca, sub aparenta "banalelor" intrebari adresate de catre acest medic, inca mai lucrez si chiar foarte serios asupra acelor raspunsuri, clarificari.  Ce am invatat? E dificil de exprimat in cuvinte. Probabil intr-o anume zi, voi exprima in ceva "glasuit" in sticla, pentru ca asfel imi este mult mai lesne si pentru ca unele adevaruri ( e "aiurea" exprimat pentru ca adevarul este unul singur) pot fi exprimate doar in anumite moduri, accesibile doar si numai anumitor persoane. Important, din p.d.v.-ul meu este faptul ca eu, dintr-o persoana suferinda de o afectiune "dependenta" de o anume substanta, sau exprimat mai psiho- ce sa vezi?! avem grija de aproapele nostru?! si mai aproape de realitate "necesitanta"  de o anume substanta, am redevenit normala, eliminand acea substanta.
         Pana una-alta (exprimarea "una-alta" este de-a dreptul naucitoare si mai ales profund savanta !), sunt bucuroasa de a fi ajuns in preajma acestui "OM" ( credeti-ma, sunt o persoana zgarcita in exprimari gratuite, fara suport si, in acelasi timp mi-e enorm de teama de penibil), de a fi fost un "pacient" al acestui medic si mai presus de toate- Om si, mai ales, da, de a  ma  fi vindecat intr-un anume mod "cvasi crazy", dupa cum ar afirma unii medici "clasici".
         Eu, o traitoare (sau un traitor?! iar incep), continui in a ma  fi reintalnit  cu viata, mai ales propria-mi, viata pe care, va veti mira ?! (mai corect spus si in mod real asumat, ma mir), habar de ce (oare) o lasasem in urma, chiar de izbeliste, dandu-ma "mare" in a fi de folos oricand, oriunde, aproape oricum, celui/celei care imi solicita aproape orice, bineinteles "orice" neinsemnand ceva cu conotatie sexy, pornografic, imoral, etc. Am reinvatat sa simt, sa refuz sau pur si simplu sa elimin ceea ce odata, candva, in ale mele tinereturi, imi era dat drept tema de casa de catre interlocutorul meu. Am invatat sa redevin eu, simplu, poate de-a dreptul "banal" (pour le connaisseurs), cu bucurie autentica, de "a fi"  aproape fara limite, cu timp char nesfarsit ( va va mira: nu mai depind de deadline-uri). Am invatat ce inseamna nu neaparat suferinta, insa macar o anume afectiune, am invatat  profunda diferenta dintre "a fi un om normal" si  "a fi un un om anormal" si ...plangand, diferenta referitoare la  "a minti ascunzand aceasta diferenta" sau mai precis in a cauta diverse modalitati de a ascunde aceasta diferenta. De ce? Din punctul meu de vedere  pentru a nu da diverse explicatii, nu orice om este capabil a intelege, credeti-ma; orice alta vietuitoare (ex. planta, animal dar nu om- da, poate intelege fara un adevarat eseu sau diverse judecati, una mai savanta decat alta. este nevoie doar de, atat de simplu:s imtire, nicidecum  judecata utilizand neuroni; si aici a se lua aminte: si inima are neuroni: inteligenta inimii - google search ).
             Si acum, suspans, va veti mira, glumesc, cu simtul masurii si al valorizarii, concomitent, pentru ca, va asigur rezultatele actiunilor acestui om nu sunt la indemna oricui: Multumesc din suflet acestui medic  cu suflet mare si cu daruire profesionala (veti vedea si simti ca nu e valabil chiar oricarui Medic si in special Om): Ioan Dumitrescu.
              Ma inclin cu plecaciune, cu drag, duiosie si profunda gratitudine, domnule Doctor de Suflete! 
Read more...

vineri, 26 mai 2017

Imi doresc sa vizitez Romania doar, asa, din intamplare sau din dor dar nu prea cred sau as putea intitula aceasta postare astfel: "Despre soare, despre vant, despre orice altceva, insa exclus referitor Romania"

               Mai intai de toate, merita a fi precizate urmatoarele importante aspecte, din p.d.v. meu de vedere (Nota: nu este obligatoriu a fi valabil pentru oricine ?!):
 (i) respect  si iubesc adevarul, oricat de dureroase ar putea apare unele forme ale acestuia;
 (ii) iubesc oamenii care vietuiesc dupa principii profunde bazate pe Adevar
 (iii) accept si respect faptul ca, poate intamplator sau poate nu, m-am nascut in Romania
 (iv) imi doresc  sa ating acel potential daruit de natura, sau mai bine spus, cu mana pe inima, de catre Cineva mult mai Inalt
(ivi) iubesc creativitatea desavarsita a naturii, fara dovezi de diplome
si acum, o nota personala: doresc sa pot vietui si creea oriunde insa nu in Romania.

         Recunosc, este vorba de o abordare personala (oarecum firesc pentru orice persoana), survenita in urma unei intamplari, bineinteles, vorba lui Nichita Stanescu, a fiintei mele ( a se vedea poezia "Cantec" scrisa de Nichita Stanescu). Intamplare survenita aproape kafkian (va declar cu mana pe inima faptul ca, Kafka ar fi avut un muuuuuuuuult mai mare succes daca ar fi trait in Romania) si apoi sustinuta, dezvoltata prin analizele mele personale - va asigur, nu e nevoie sa fii genial ptr astfel de analize, dovedite de timp si istorie (ex. a se vedea istoria lui Brancusi si legatura sa cu acesata '"miinunata'" tara denumita Romania
       Doresc a vizita aceasta tara (Romania) doar asa, din intamplare si, cine stie ?!, de dor (cu toate ca nu cred in acest sentiment, ref. Romania).
       In rest, numai de bine despre Romania. Si, vreau sa va asigur de faptul ca iubesc Romania dar mai putin sistemul instituit in Romania, motiv pentru care, aproape zilnic, de-a dreptul obsedant as putea zice (da, recunosc acest fapt), imi incurajez copii pe care i-am adus pe lume sa paraseasca aceasta tara, numita Romania.
      Recunosc, din toata fiinta mea: nu am incredere in sistemul de justitie, dreptate instituit in Romania, cred, cu rezerve (enorm de mari), referitor la sistemul de valori romanesc.
      Iubesc, respect cu nesat, cel putin pana acum arta si sistemul intalnit in Germaia si Cehia, oricand putan adauga revizuire referitoare la acest subiect ( asta,, e posbil sa ma insel, insa nu prea cred).
     Unde as dori sa traiesc? Imi este neclar inca, dar sigur, nu in Romania (la momentul actual nu am incotro- oare?!). Oricum lista de preferinte include Germania si/sau Cehia, fara a-mi crea limitari referitoare la limbajul vorbit; am invatat ca este mult mai important un alt tip de limbaj: credibilitate, valoare autentica si Adevar. Atat. Simplu, nu-i asa?
Read more...