Cel mai mare castig datorat unui adevarat medic, inainte de toate OM

               Cel mai mai mare castig datorat unui adevarat medic ( nu spun acum specializarea) si, inainte de toate OM, - pentru mine, ca individ, este in a-mi fi redat dorinta, capacitatea,  puterea, spuneti-i cum vreti, de a scrie ceea ce simt eu, de a-mi recunoaste ceea ce simt si de a scrie / publica online ceea ce simt. (da, mai am in tolba, scrise de mana, depuse intr-un anume biblioraft - diverse scrieri, foi, insemnari, etc.,  chiar lucrari intr-ale sticlei,  voi  face .... ordine candva :)).
           Am renuntat in a scrie de pe vremea cand aveam cca 18-19 ani. De ce? A fost o combinatie intre renuntare si revolta, decizie pe care mi-o asum si acum,dupa  decenii. Atunci, cand am fost admisa, in 1986 ( mare concurenta ?!, pentru ce  :)  and so what),  a fost ca un oarece legamant interior cu mine insami  sau "pedeapsa" atribuita de mine insami de genul: "Sunt / devin " inginer", deci sa lasam alte cele ca de ex. poezie s.a.; am ales sa devin un om al cifrelor exacte deci sa renuntam la poezie si alte cele asociate.

         Am ales ingineria pentru a fi sigura.  Sigura intru ce? Ca intru, ca absolv, ca fac "ce vrea muschiul meu". Ha ha ha, am devenit inginer somer, cu medie mare. Apoi, m-am adaptat dand dovada de flexibilitate :).

           Dupa decenii ( au trecut cca 3 decenii de cand am ales - cum trece timpul) revin la propria matca

Read more...

Scriu cu sincope si, totusi, cu infinit drag, despre OAMENI care simt cu ochiul inimiii

           Imi amintesc doar un zambet si o stralucire in privire dublata de o putere in a darui. Atat. Aceasta a fost prima intalnire.
         La acel timp, la acea prima intalnire, nu am incheiat un business - nici nu imi propusesem - imi place sa fac lucruri, fapte cu integritate, acum pare uneori crazy - depinde cum este privit / inteles / simtit intr-un anume fel, si totusi, eu sper in acest concept, principiu chiar si acum, dupa mai mult de un deceniu.
           Si totusi am plecat atat de incarcata de bucurie.
           Dupa acea prima intalnire, cu acea importanta persoana. - am aflat in timp -  dupa mai mult de circa 12 ani ( iau ca reper 12 ani - avand in vedere varsta copiilor- ptr ca este mai simplu) cat de .... aproape ca h-abar n-am cum sa exprim pentru a transmite ceea ce am simtit din plin din partea acestei fiinte.
           In aceasta perioada de peste 12 ani de cand am cunoscut acest om, am invatat, uneori chiar si cu lacrimi in ochi, chiar daca m-am dat "mare", zambind sau facand glume, cat de importanta este bucuria, bucuria de a fi tu insati, de a fi sprijin / fundatie langa copii ( aici, am avut uneori de-a dreptul blocaje), pur si simplu de a fi. Bucuria simpla. Ca a unei frunze, a carei culori nu conteaza, chiar a uneia ruginii care aparent cade din pom. Cade, danseaza plutind in zborul  unui spectacol gratuit, se amuza lasandu-se in voie libera sau innobileaza pamantul ?  In orice caz nu deplange copacul pe care l-a parasit. Este, fiinteaza si da culoare, pana cand va dispare, aparent, din vederea unora.

        Si, ... acest OM .... a inteles din suferintele mele, dincolo de multele necuvinte ale mele, din cuvinte nerostite, uneori din oarece-mi durere nemarturisita. A simtit si m-a inconjurat cu atat de multa tandrete incat in prima faza,  logica-mi isi punea intrebari, aproape refuzand evidenta realitatea.
       Deunazi, am avut o scurta  si totusi profunda conversatie plina de invataminte pentru mine. Parcurgand drumul spre propria-mi casa, am revazut scurte si totusi importante perioade din viata mea si am inteles, cel putin in cazul meu, ca iti poti deveni propriul dusman fara a-ti da seama.
       Intr-un anume fel, am inteles ca ingerii pot apare atat de simplu in propria viata.

Read more...

Pentru a te ierta, uita-ma

Pentru a te ierta, uita-ma draga Romanie , cu referire la articolul scris de mine Din ce motiv, aproape ca am inceput sa dezagreez de-a dreptul visceral poporul/natiunea romana, de fapt doar anumite "entitati

Si.... totusi lucrare in sticla, creata de Camelia Neagu-Cogalniceanu in colectia unui anume muzeu din Romania

Sculptura in sticla

Sculptura sticla realizata de Camelia Neagu-Cogalniceanu

 Multumesc  pentry #inspiratie Honore de Balzac :

 " Viata merge inainte doar #uitand" 

sau in engleza : 

"Life cannot go on without much forgetting" Honore de Balzac

Finally: eu inca thinking 💋🤔🤔🤔🤔🤔

Read more...

Inele de lemn natural in combinatie cu peisaje sculpturale create din sticla, realizate in Romania, caracterizate de ArtPeople

     Am avut bucuria de a fi fost acceptat faptul ca inelele din lemn in combinatie cu peisaje sculpturale din sticla, create in Romania de  GlassIdeas, sa fie caracterizate de https://www.artpeoplegallery.com/sculptural-glass-landscapes-combined-with-natural-wood-wooden-rings-to-wear-on-your-fingers/ in acest articol intitulat  Sculptural Glass Landscapes Combined with Natural Wood- Wooden Rings to Wear on your Fingers
 O scurta selectie/ galerie imagini, in cele ce urmeaza:

Read more...

Multumesc Doamne intrucat nu m-am prostituat intelectual

      Cat de tarziu am inteles despre prostitutie intelectuala, nu spun arta, ci doar prostitutie intelectuala, Am intalnit situatii ( nu dau nume de oameni cu potentiala, reala creativitate) care m-au uimit in  alte cele. Nu arat cu degetul, sunt doar trista si oarecum revoltata, mai mult eu decat ea /el  creator. Nu stiu cum a ajuns in acea stare si ... totusi eu multumesc intrucat nu am ajuns, cel putin pana acum, in a ma prostitua.
    Am convingerea de faptul ca orice om / persoana  care creeaza este doar un fel de mediu, de exprimare a   "ceva" care provine dintro profunzime, dintr-un univers atat de curat incat chiar nu poate fi intinat - asa cred, simt eu. Chiar daca ar urma o forma de invatamant - nu, neaparat ca o garantie,  "chemarea" este mult mai importanta.
          Scriere de continuat.................

Read more...

Uneori regasesti greu locuri, inclusiv in Cimitir, chiar daca iti este dor

               
                 Dor de Dor
                 Am revenit, dupa multi, multi ani, zeci de ani intr-un anume cimitir, cautand locul in care era inmormantat  al meu tata. Imi amintesc cum, adolescenta fiind, imi petreceam ore in sir in linistea din cimitir, la mormantul tatalui meu. Trecusem de faza de neintelegere ( aveam  7 ani cand el a murit, chiar nu intelegeam fenomenul de moarte), de revolta, nu mai ceream absolut nici un fel de socoteala, eram doar eu  alaturi de el, in ...  liniste, intr-o mare liniste. Apoi... am fugit... intr-o stare de aparenta uitare, si totusi simtita revoltatoare uitare, intr-un refuz de dureroasa realitate.
               Am inteles cu inima-mi tarziu (am avut nevoie de atat de multi ani, chiar zeci de ani - abia acum recunoscuti acum, pentru ca sunt evidenti, nu-i asa ?))  si ....  am ramas eu fata de mine si fata de cei din juru-mi care-mi simtisera, fara  a le destainui aceasta poveste dinlauntrul meu.
to be continued

Read more...