Dor de Dor
Am revenit, dupa multi, multi ani, zeci de ani intr-un anume cimitir, cautand locul in care era inmormantat al meu tata. Imi amintesc cum, adolescenta fiind, imi petreceam ore in sir in linistea din cimitir, la mormantul tatalui meu. Trecusem de faza de neintelegere ( aveam 7 ani cand el a murit, chiar nu intelegeam fenomenul de moarte), de revolta, nu mai ceream absolut nici un fel de socoteala, eram doar eu alaturi de el, in ... liniste, intr-o mare liniste. Apoi... am fugit... intr-o stare de aparenta uitare, si totusi simtita revoltatoare uitare, intr-un refuz de dureroasa realitate.
Am inteles cu inima-mi tarziu (am avut nevoie de atat de multi ani, chiar zeci de ani - abia acum recunoscuti acum, pentru ca sunt evidenti, nu-i asa ?)) si .... am ramas eu fata de mine si fata de cei din juru-mi care-mi simtisera, fara a le destainui aceasta poveste dinlauntrul meu.
to be continued
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu